In jurnal de mamica

Jurnal de BlogariTZa MamiK :10 luni

Cele 10 luni ale mamarutei noastre au adus cu ele o mare mare oboseala pentru mine. 
Desi nu imi prea place sa recunosc, sunt obosita si ...nu ma simt extraordinar de bine, uneori. Probabil ca acum, corpul meu imi arata obrazul si imi cere sa ma mai gandesc un pic si la el. Pentru ca l-am cam uitat, ca sa fiu sincera.
Ma gandeam zilele astea cum in primele saptamani de viata ale Antoniei dormeam atat de putin noaptea....ziua incercam sa imi fac din treaba , sa o calmez si sa o tin cat mai mult langa mine...si parca nu ma simteam atat de obosita. Acum, de bine de rau dorm noaptea -ma mai trezesc de cateva ori, insa nu mai e atat de "terorista" asa ca adoarme imediat la loc...insa parca nu mai am deloc energie.
Nu ma mai ajuta nici Elevitul, nici Magneziul ...nici cafeaua (pe care recunnosc ca nu o prea beau-inca alaptez, si mamarutza are destula energie, pe cuvant). Spatele ma doare iar capul imi plesneste mai in fiecare zi. Sa fie oare de la "concertele" care le tine ingerasul meu? Si nu ma refer aici la plans ...ci la adevarate vocalize:)
Am zile in care tot ceea ce imi doresc e sa fac o baie luunga cu muuulta muuulta spuma , in care sa citesc ultimul numar din Marie Claire sau Elle(asa cum faceam odinioara) si apoi sa ma arunc in cearcafurile roz din dormitor, sa trag draperiile si sa dorm. IN LINISTE.
He he...mari dorinte am, nu-i asa? Si totusi...tare greu de indeplinit, acum.

DAR, trag aer in piept , respir adanc, imi privesc puisorul si zambesc. MERITA!!!..si o sa fie bine, stiu eu.
Despre ingerash, ce sa va mai spun? Nu ne-a mai crescut nici un dintisor(insa stam non stop cu manutele in gurita-cautand parca ceva) nu ne-am mai prea ingrasat pentru ca avem zile in care refuzam mai toata mancarea inafara de sanul mamei (motiv care ma face sa ma gandesc sa inchei alaptatul), am inceput in schimb sa fim din ce in ce mai active, sa stam singurele in picioare cateva secunde bune-ba chiar uneori incercam si sa pasim. Nu ne iasa, dar suntem perseverente:))

Inca ma mai minunez (cam in fiecare zi) de incapatanarea si ambitia de care da dovada. Nu ii place deloc sa stea singurica (nici in patut noaptea , nici in tarc ziua) si reuseste atat de bine sa imi arate asta. Plange atat de tare, cu o voce atat de stridenta ...incat uneori (dupa ce trec prin toate stadile de nervi) zambesc si cedez. Stiu ca nu e bine...dar ma cam face:)))
In rest, incet incet incepem si noi sa ne intelegem...se opreste aproape din orice activitate cand ii spun ca nu are voie, il recunoaste pe tata dupa cum deschide usa de la casa...rade atunci cand isi aude bunicii in telefon si priveste uimita carticele cu animale. Presimt ca va semana cu mine (macar la asta) si le va indragi tare mult.

In rest, asteptam iarna si ...primii pasi:)
Ma gandesc deja la primul nostru Craciun, in trei. Minunata senzatie, pe cuvant. Anul trecut , de Craciun, ma uitam la brad si incercam sa il descriu si ei, sa stie si ea in burtica ce se intampla afara. Anul acesta, ma va ajuta sa il impodobesc (sau mai bine spus sa il dezpodobesc):)))

Ma rog la Dumnezeu in fiecare seara sa imi dea mai multa putere si mai multa rabdare. O daaa, am nevoie de astea doua lucruri ca de aer. Si imi mai trebuie multa voinita, ca sa pot duce si eu la bun sfarsit atatea lucruri care mi le tot propun si nu sunt in stare sa le incep-apai sa le si termin? ...
Dar mai mult decat asta, ma rog pentru sanatate. 
Asta cer in fiecare clipa ...sa ne dea Dumnezeu sanatate tuturor. Apoi, stiu ca o sa fie bine!Nu se poate altfel!



Related Articles

7 comentarii:

  1. Vai de mine ce scumpica e, te topeste!!
    Tie mamico iti doresc multa rabdare, stapanire in fata ei si ai grija si de tine. Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos draga mea. Stapanire in fata ei am ,Slava Domnului..Era destul de trist sa nu am....Reatul...se cultiva incet incet...:)

      Ștergere
  2. Ce frumusete miiica :C chiar ieri ii spuneam nepotelului ca mai e putin pana la Craciun cand noi vom face si el va strica bradul :)))

    Va pup, Carmen

    RăspundețiȘtergere
  3. CE mult seamana cu tine!! Frumusica foc <3

    RăspundețiȘtergere
  4. Pentru mine, a fi mamă cred că este cea mai grea provocare a vieţii. Abia acum realizez cât de uşor era să învăţ teancuri de cărţi şi cursuri şi să mă duc la examen şi atât. A fi mamă este un examen permanent şi oricât de mult învăţ parcă tot nepregătită sunt şi parcă tot am senzaţia că este un examen la care aş putea să eşuez cu brio. Fac tot posibilul să fie bine, dar nimeni nu-mi poate da garanţii...
    Cu toate acestea nu aş renunţa pentru nimic în lume la statul de mamă. Este un mare PRIVILEGIU şi o BINECUVÂNTARE!

    Te pup, Carmen! La mulţi ani prinţesei.

    RăspundețiȘtergere
  5. Iti doresc multa rabdare si putere de munca si cat mai multe zile frumoase alaturi de familie.Este greu, de multe ori stau si ma gandesc la cine are 2, 3 copii, cum se descurca?! Si nu ma refer financiar.Timpul trece asa de repede, incat nici nu vei sti cand va ajunge la gradi si apoi la scoala si sa stii ca fiecare varsta vine cu grijile si cu probleme ei.Dar, cum spui si tu, merita!

    RăspundețiȘtergere
  6. niste dragute!...hmmm...avem de tras...noi avem doar 21 de zile!!! :)

    RăspundețiȘtergere

Faceți căutări pe acest blog

Follow by Email