Despre prieteni si ...prietenie

"Nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă stăpânește toate bunurile lumii."                                                          
                                                                              Aristotel

Unul dintre citatele mele favorite, extraordinar de adevarat...cel putin in cazul meu. In urma cu cateva zile, la finalul unei discutii (in contradictoriu) cu cineva apropiat mie, am realizat cat de importante sunt persoanele care ne inconjoara, pe fiecare dintre noi.
Se pare ca exista si persoane care nu au nevoie de prieteni, care 'se descurca singuri si nu au nevoie de nimeni". Incerc sa nu comentez foarte mult afirmatia asta, nu imi sta in fire sa judec oameni, fiecare are viata si convingerile lui.


Totusi, in viata noastra intalnim atat de multe persoane , multe dintre ele ne devin apropiate. De ce sa nu profitam de asta si sa nu cultivam, hranim si intretinem aceste prietenii?
Imi aduc aminte si acum de primele prietenii din viata mea. Stiti si voi, prietenele acelea de cand eram micutze care veneau si ne strigau la geam, cu care ne jucam de dimineata pana noaptea tarziu(in fata casei sau in curte, sub ochii ageri ai tatalui meu:P), in vacante, dupa scoala...pff, frumoase vremuri.
Apoi, la scoala alegem acei colegi/colege de care ne simtim mai apropiate .Pfff, atunci parca avem zece "cele mai bune prietene", se schimba de fiecare data cand ne certam cu una...urmatoarea ii ia locul.
In cazul meu, scoala generala mi-a daruit cea mai trainica prietenie. A inceput intr-o dimineata in care ne-am intalnit sa mergem impreuna la scoala, apoi a continuat cu o dupamasa in care ne-am jucat cu papusile Barbie ( ea avea muult mai multe decat mine...si a fost atat de dragutza incat sa mi le lase mie p cele mai frumoase), apoi a continuat cu nenumarate "petreceri in pijamale" in varianta de atunci- adica dormit la una dintre noi- de obicei la ea, in care faceam nopti albe, povesteam despre cate luna si in stele, ascultam muzica, dansam..si nu in ultimul rand, ne completam una alteia jurnalul :) Da , da! Voi nu aveati jurnal? Caiete peste caiete, fel de fel de "amintiri" lipite pe foile lui..si din cand in cand, cate 'guest post"- incercam sa povestim ziua fiecareia din perspectia celeilalte:)) frumoase vremuri.
Timpul a trecut, liceul ne-a despartit pe timpul zilei, la fel si facultatea...insa am ramas la fel de apropiate una de cealalta. Desi trec si saptamani in care nu ne vedem si vorbim doar la telefon, nu ne suparam una pe alta. Stim ca viata noastra s-a schimbat(pentru unele dintre noi-adik eu- mai mult ), si nu mai putem petrece atat de mult timp precum am vrea impreuna...insa stim ca suntem acolo una pentru cealalta. Si asta e tot ce conteaza..nu-i asa? :****************

Apoi...am avut un noroc chior (pana acum cel putin) si am reusit sa imi transform aproape toate colegele de servici in prietene. Noroc mare, am dat numai peste oameni frumosi, la fiecare job al meu, iar multe colege, asa cum spuneam , mi-au devenit prietene, unele chiar foarte apropiate.
Stiu, exista si persoane care spun ca nu e foarte sanatos sa devii apropiat de colegii de servici. Pentru ca, exista posibilitatea ca prietenia sa se strice iar relatia sa devina "stinghera".
Pana acum, nu a fost cazul...si sper sa nu fie.
Exista prietenii speciale in viata mea care au inceput la job. Speciale speciale...care dainuie deja de cativa ani.

Cele mai multe dintre voi o cunoasteti pe Alexandra. Alexandra a fost colega mea de facultate (insa atunci nu stiu daca am schimbat 2-3 vorbe, poate m-am mirat eu excesiv de pixurile ei - mai multe detalii AICI, pai serios...cum sa nu te miri de asha ceva?:)).Apoi, viata a facut sa devenim colege de munca. M-a ajutat tare mult, m-a mustrat de multe ori , ne-am ciondanit de cateva ori...ne-am impacat de tot atatea ori.
 Iar peste toate, ne-am inteles de fiecare data, ne-am ajutat de fiecare data (ori cu o vorba, cu o imbratisare, cu un telefon in care ne-am intrebat "ce mai faci?cum esti?")si....mai nou, draga de ea..a devenit dadaca preferata a familiei noastre. DA !DA DA!!! Desi in imprejurari destul de aiurea, am descoperit ca mamarutza mea se calmeaza rapid la pieptul Alexandrei (poate pentru ca cica semanam? o confunda cu mine?:P), cantecelele fara sens ii plac, iar din cand in cand ii daruieste si cate un zambet. Lucru important pentru mine!
Credeti-ma , sunt extrem de circumspecta cand vine vorba de persoanele care se apropie de micutza mea ( adica acelea care o iau in brate ,etc. Nu cred ca este inca timpul sa fie plimbata din brate in brate, sistemul imunitar nu este f bine dezvoltam la cele 7 saptamani care le are mamarutza mea..si stiti si voi cat de atent trebuie sa tzi un bebe in brate, la inceput) insa in Alexandra, chiar am incredere. Saru'mana!
Si...asha public iti multumesc si pentru cele "n" drumuri pe care le-ai facut saptamana trecuta  pana "la casa de la capatul pamanutului si inapoi' si pentru cele multe feluri de orez ...si supa. Au fost tare tare apreciate, pe cuvant. Am ramas datoare vanduta, ce mai:) :*****

Acum, la sfarsit va intreb si pe voi , cat de multa importanta acordati prietenilor sau prieteniilor din viata voastra?

Va pupic dulce dulce si va aduc aminte de BOOKCROSSING-ul James CLAVELL .



"Alături de un prieten adevărat este cu neputință să ajungi la deznădejde."
                                                                   – Honore de Balzac